(1) Consiliul de administrație își adoptă deciziile cu majoritatea membrilor săi.
(2) Pentru adoptarea documentului unic de programare și a bugetului anual, precum și pentru numirea, prelungirea mandatului sau demiterea din funcție a directorului executiv, este necesară o majoritate de două treimi din membrii consiliului de administrație.
(3) Fiecare membru dispune de un vot. În absența unui membru, dreptul său de vot poate fi exercitat de supleantul său.
(4) Președintele consiliului de administrație participă la vot.
(5) Directorul executiv nu participă la vot.
(6) Regulamentul de procedură al consiliului de administrație stabilește în mod detaliat modalitățile de vot, în special condițiile în care un membru poate acționa în numele altui membru.